Interviu cu Loredana Angelescu, coordonatorul centrului „Casa Soarelui” din cadrul Help Autism
Dec 12 2016

Interviu cu Loredana Angelescu, coordonatorul centrului „Casa Soarelui” din cadrul Help Autism

Loredana Angelescu este coordonator de programe si terapeut ABA in cadrul centrului „Casa Soarelui”, entitate aflata sub egida Help Autism. Cu o voce blanda si suava, ca o icoana a bucuriei pentru copii, Loredana Angelescu este terapeutul care sprijina, ajuta, iubeste. Povestile pe care ea le scrie in cadrul organizatiei Help Autism capata final fericit tocmai gratie devotamentului si daruirii, calitati pe care le imbraca cu o desavarsire incontestabila.

1a

Loredana ANGELESCU: “Acolo unde exista probleme, exista si solutii”

Ai renuntat la mediul educational, la a mai fi dascal, pentru a lucra cu copiii diagnosticati cu autism, aici, la Help Autism. Cum a inceput povestea?

Sora mea lucra la Help Autism de ceva vreme si am fost intotdeauna curioasa referitor la munca ei, vorbeam foarte des despre ceea ce facea si starnea de fiecare data ceva in mine, o curiozitate, o dorinta de a incerca si eu sa fac terapie. Asa a inceput.

De unde se trage inclinatia aceasta evidenta a ta, pe care o ai, pentru oameni?

Prima data mi-am dorit sa fiu dascal, sa lucrez cu copiii, inca din adolescenta, lucru care s-a si intamplat. Cred ca dascalii mei mi-au insuflat aceasta dorinta si aceasta pasiune pentru a lucra cu copiii. Apoi pasiunea pentru materia pe care am predat-o, chiar din scoala, m-a apropiat de profesorii mei in care vedeam modele de urmat pentru viitor.

Ce ne poti spune despre Loredana Angelescu, pentru cei care ne citesc si nu te cunosc?

E greu sa vorbesc despre mine, Elena. Am aproape 37 de ani, am fost profesor timp de 11 ani, am un sot pe care il iubesc foarte mult si cu care formez o familie fericita, foarte fericita, nu avem copii dar mi-a placut intotdeauna sa-i am in preajma, sa lucrez cu ei. Copiii te fac tanar, te fac parca sa nu imbatranesti niciodata. In permanenta vin alte si alte generatii care te fac si pe tine sa te pastrezi tanar, parca ramai si tu cu sufletul de copil. De cand lucrez la Help Autism perspectiva mea asupra copiilor s-a schimbat putin pentru ca aici am vazut un alt fel de copii. Unii nu puneau intrebari, altii nu vorbeau sau nu stiau sa vorbeasca, si eu nu mai puteam sa-i contrazic, sa fac liniste in clasa cum faceam in perioada in care eram dascal la scoala, totul era diferit. La inceput a fost putin dificil, a trebuit sa ma adaptez situatiei insa satisfactiile pe care le-am simtit si pe care le simt zi de zi aici nici nu se compara cu cei 11 ani de dinainte. Nu zic ca acolo n-as fi avut satisfactii, insa aici e cu totul altceva. Fiecare zi, cu fiecare progres, fiecare raspuns primit de la copii, fiecare obiect pe care il arata in plus, fiecare zambet, fiecare reactie noua ti se datoreaza si tie pentru ca ai parcurs alaturi de acel copil cativa pasi spre o viata normala pe care speram sa o aiba cat mai multi dintre ei la un moment dat.

2a

 

Faci naveta pentru a ajunge la serviciu aproape 2 ore dus, 2 ore intors, daca sunt bine informata. De unde iti extragi energia?

Da, asa este. Multi ma intreaba daca nu mi-e greu. N-am simtit, in nicio zi, in afara de situatiile in care poate am avut o perioada in care am fost bolnava si am stat acasa o saptamana, nevoia de a ramane acasa pentru ca nu as avea chef de serviciu. Parca fiecare zi e o provocare, un altceva. Ma gandesc, de exemplu, „Astazi, la evaluare, oare ce copil voi intalni, ce familie?” Drumul nu conteaza, ceea ce conteaza e satisfactia muncii pe care o depun.

Ce presupune lucrul cu copiii cu autism?

Multa rabdare, in primul rand. Trebuie sa ai rabdare, trebuie sa intelegi ca de multe ori sunt situatii in care trebuie sa o iei de la capat, intelegere fata de situatie, intelegere fata de familie si rabdare sa explici parintilor ca lucrurile vor mai dura un pic pana se vor vedea rezultatele.

Care a fost cea mai frumoasa experienta pe care ai avut-o pana acum la Help Autism? 

Au fost multe, de exemplu, desi poate parea putin deplasat, pentru noi a fost o mare realizare. Am avut un baietel, Mathias il chema, care a facut cacuta pentru prima data la Asociatie si a fost o mare veselie in sala de asteptare si toata lumea aplauda pentru ca avea probleme de sanatate in acest sens si toti stiau prin ce trec atat el cat si parintii sai din cauza acestui fapt. A fost, de-a dreptul, o experienta de neuitat.

Descrie-ne succint, cum arata o zi de lucru de-a ta.

Programul meu incepe la ora 9 in fiecare dimineata. Ajung la serviciu la ora 8, 8 si un pic. Ma intalnesc cu colegele mele la centru, bem o cafea pana la ora 9, dupa care incepem sedintele de terapie. Am cate 3 sedinte de terapie in ficare zi, lunea am si cate 2 ore de program administrativ si, saptamanal, am si evaluare. O zi inseamna lucru efectiv cu copiii de 1 la 1. Cele 2 ore pe care le fac cu fiecare copil inseamna o alta abordare, un alt tip de lucru pentru fiecare in parte, alte jocuri in functie de nevoile acestuia precum si de locurile unde se afla pe plan cognitiv si emotional.

3a

 

Cat de importanti sunt parintii in procesul terapeutic de recuperare a unui copil cu autism?

Parintii sunt foarte importanti fiindca noi facem cate 2 ore de terapie cu copiii pe zi iar celelalte 22 de ore pe zi, copilul le petrece acasa. Or, daca parintele intelege foarte bine ce se intampla, intelege ce presupune terapia si planul de interventie pe care noi il punem in aplicare si este atent la feedback-urile pe care le dam zi de zi si vrea sa participe, atunci este minunat! Parintii pot sa ajute la sedintele noastre de terapie, pot continua cu brio terapia acasa, pot sa faca generalizarea informatiilor, generalizarea cunostintelor pe care noi le facem in mod structurat. Ajuta enorm de mult prezenta acestora in procesul terapeutic. Ei trebuie sa inteleaga ce facem noi, sa puna intrebari ori de cate ori nu inteleg ceva, sa continue munca noastra in fiecare zi, in fiecare ora prin diverse metode cum considera ei mai bine. Ce facem noi la centru, o ora-doua, este prea putin daca parintii nu se implica si ei.

Citeam pe un portal online, zilele trecute, ca iubirea e cel mai bun si important remediu pentru autism. Ce parere ai despre aceasta afirmatie?

Daca ne gandim ca iubirea poate fi oferita in multe feluri, cred ca este adevarata afirmatia, caci iubire inseamna si o imbratisare, inseamna si un pupic si o mangaiere, dar totodata iubire inseamna si a dori cu orice pret si cu orice metoda sa ajuti copilul. Daca ma gandesc la metodele pe care le aplicam noi, totul presupune si iubire.

Care este, in acceptiunea ta, cel mai mare dar pe care il are un om in viata?

E greu de spus. Cred ca sanatatea. Mie mi se pare foarte importanta, cea mai importanta. E un dar imens. Am trecut la randul meu prin niste experiente dureroase si mai trec inca si, in astfel de circumstante realizez ca nimic nu e mai de pret ca sanatatea.

Autism Connect este cea mai mare comunitate a parintilor copiilor cu autism si a specialistilor din domeniu. Ce mesaj doresti sa transmiti celor care ne citesc?

Comunicati, schimbati idei intre voi, informati-va. Acolo unde exista probleme, exista si solutii! Intotdeauna!

*A consemnat Elena UNGUREANU, psiholog

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata pe site.

Realizat si optimizat de ScopTop