Terapia ocupationala
Feb 08 2016

Terapia ocupationala

Ideea de terapie ocupationala a aparut in 1892 datorita doctorului Adolf Meyer, un emigrant elvetian care a lucrat in psihiatrie in Statele Unite. A observat ca “folosirea adecvata a timpului pentru desfasurarea unei activitati utile si satisfacatoare s-a dovedit a fi o problema fundamentala in tratamentul oricarui pacient neuropsihiatric”. (Meyer 1922). 

Din acel moment, terapia ocupationala s-a dezvoltat intr-un mod usor diferit peste tot in lume. Termenul “terapie ocupationala” a aparut la inceputul secolului XX, iar primele scoli in Europa unde a fost studiat acest concept a aparut in jurul anului 1940.

Terapia ocupationala (TO) este forma de tratament care foloseste activitati si metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si de a diminua deficientele fizice. (American Occupational Therapy Association, 2008).

Scopul primordial este cel medical (de promovare a sanatatii si starii de bine) si apoi cel economic-social, urmarindu-se efectul terapeutic prin munca, prin activitate. In acest sens, terapia ocupationala stimuleaza increderea in sine a bolnavilor si dezvoltarea fireasca a personalitatii; organizeaza un program de miscari dirijate in conditii de lucru; constata capacitatile si inclinatiile restante ale bolnavului; coreleaza recuperarea medicala cu cea profesionala, realizeaza reinsertia cat mai rapid cu putinta in viata sociala, economica si profesionala.

111

Capacitatea de a actiona reprezinta ceva de care avem nevoie in fiecare zi, in aproape fiecare moment din viata noastra. Nu conteaza daca ne dorim sa facem o cafea sau ne dorim sa avem succes in cariera, intotdeauna vom avea nevoie de abilitatea de:

  • a planifica o activitate;
  • a incepe activitatea respectiva;
  • a desfasura activitatea intr-un mod satisfacator;
  • a finaliza activitatea cu succes (sau cel putin sa fii capabil sa faci fata unui rezultat negativ si sa inveti din el).

Abilitatea de a trai independent este un scop comun pentru terapia ocupationala si tratamentul medical (in general) pentru ca include abilitatea de a actiona neasistat.

Pentru a atinge o calitate a vietii satisfacatoare, oamenii au nevoie sa fie capabili sa actioneze. Pentru aceasta, cu totii avem nevoie de anumite abilitati. Terapia ocupationala se focalizeaza pe urmatoarele:

  • incredere in sine;
  • stima de sine;
  • abilitatea de a lua decizii;
  • responsabilitate pentru propria persoana;
  • constientizarea realitatii;
  • putere de concentrare, atentie, perseverenta;
  • toleranta la frustrare;
  • gestionare a fricii, tensiunii si agresivitatii;
  • exprimare a emotiilor;
  • constientizare corporala;
  • comunicare si abilitati sociale;
  • potential si energie;
  • motivatie.

222

Terapia ocupationala se adreseaza:

  • copiilor cu probleme senzoriale;
  • copiilor cu probleme de invatare;
  • copiilor cu autism;
  • copiilor cu tulburari de dezvoltare;
  • copiilor cu tulburari mentale sau de comportament;
  • copiilor cu probleme fizice si motrice;
  • copiilor cu boli cronice.

Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia educationala, ludoterapia si ergoterapia.

Terapia educationala este o forma de terapie utilizata pentru a ajuta indivizii care prezinta diferente la nivel de invatare sau persoanele cu anumite dizabilitati. Această forma de terapie ofera o gama larga de interventii intensive care sunt create pentru a remedia problemele de invatare. Aceste interventii sunt individualizate si unice pentru fiecare persoana.

Acest tip de terapie ajuta persoanele cu dizabilitati sa-si consolideze capacitatea de a invata, prin implicarea in activitati care le dezvolta capacitatea de procesare, concentrarea si abilitatile de memorare. Utilizand o varietate de metode si materiale de invatare, aceasta terapie permite membrilor participanti la programe, dobandirea anumitor competente.

Pentru ca fiecare persoana invata diferit si proceseaza informatia intr-o maniera unica, informatia este preluata prin intermediul celor cinci simturi. Unele persoane invata mai bine privind (invatare vizuala) in timp ce altii invata mai bine auzind anumite informatii (invatare auditiva). O alta metoda practicata, care pentru unii se dovedeste foarte eficienta este invatarea tactila, un stil de invatare care are loc atunci cand individul desfasoara o activitate fizica, mai degraba decat atunci cand asculta o prelegere sau cand vizioneaza o demonstratie.

Ludoterapia contribuie la depistarea si patrunderea in intimitatea complexa a Eu-lui copilului cu dizabilitati, a mecanismelor motivationale si a resurselor afective in stabilirea relatiilor cu ceilalti, la antrenarea in activitate si la formarea sistemului atitudinal, ceea ce faciliteaza dezvoltarea  personalitatii. Ca atare, psihoterapia prin joc contribuie la refacerea psihofizica a subiectului si la facilitarea diverselor modalitati compensatorii, ducand in final la recuperare.

Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a metodelor de predare-invatare, care urmaresc sa transforme rolul profesorului-terapeut si sa acorde noi posibilitati copilului deficient mintal. Jocul-invatare si terapie incepe sa ocupe un loc din ce in ce mai bine definit in categoria metodelor, tehnicilor care dezvolta capacitatea de observare, de analizare si de operare cu operatori logici, intr-un cuvant, care dezvolta abilitati de invatare si dezvoltare.

Ergoterapia sau activitatile de tip lucrativ sunt un mijloc de exprimare, permitand persoanei sa creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat. Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, individul sa fie mandru ca a creat o jucarie, un panou decorativ sau un obiect util. Acest lucru ii da un sentiment revigorant si ii confera un simt al realizarii si increderii in sine.

Activitatile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor ajuta la dezvoltarea membrelor superioare si contribuie la progresul capacitatilor de coordonare. In general, prin activitatile de ergoterapie se obtine progresul si nu regresul personalitatii umane, fie ea cu handicap sau nu.

Obiectivele pentru activitatile de ergoterapie sunt:

  • dezvoltarea deprinderilor manuale;
  • dezvoltarea respectului fata de rezultatele muncii lor;
  • consolidarea deprinderilor tehnice (ex. taiat, lipit, indoit, bobinat, insurubat si formarea unor noi deprinderi – impletitul, imbinarea);
  • consolidarea abilitatilor de a finaliza lucrul inceput si disciplina pastrarii materialelor in ordine;
  • educarea rabdarii, respectarii regulilor, cooperarea cu alte persoane in vederea realizarii unor lucrari de grup;
  • familiarizarea persoanelor cu dizabilitati cu diferite materiale, pe care incep sa le analizeze in timp ce le folosesc: forma, marime, culoare, consistenta.

Activitatile ergoterapeutice pun accentul pe reeducarea gestualitatii, a indemanarii, invatarea unor deprinderi noi si utile, dezvoltarea expresivitatii, readaptarea/adaptarea la efort. Activitati ca desenul, pictura, modelajul sunt foarte importante in dezvoltarea proceselor gandirii, pentru o mai buna coordonare oculara si manuala, pentru dezvoltarea motricitatii fine.

Rolul psihoterapeutului

  • Ajuta copiii sa isi exerseze abilitatile motorii fine, astfel incat sa poata manevra jucariile (chiar si cu piese mici) si sa isi dezvolte abilitatile de a scrie cu mana;
  • Contribuie la imbunatatirea activitatilor de joc care solicita coordonarea mana-ochi (loveste o tinta, bate mingea, copiaza la tabla etc.);
  • Ajuta copiii cu tulburari de comportament sa isi gestioneze furia si sa o foloseasca in scopuri pozitive (sa exprime ce simt, sa participe la activitati etc.);
  • Invata copiii cu intarzieri de dezvoltare sa realizeze sarcinile de baza (spalat, imbracat, spalarea dintilor, mancat fara alt ajutor);
  • Ii invata pe copiii cu handicap motor sa dobandeasca abilitatile de coordonare necesare in procesul de hranire, utilizarea unui computer sau sa imbunatateasca viteza si lizibilitatea scrisului;
  • Evalueaza necesitatea echipamentelor speciale de genul scaunelor cu rotile, echipamente speciale pentru usurarea imbaierii sau ajutoare pentru facilitarea comunicarii copiilor cu diferite probleme de sanatate;
  • Practica diverse activitati cu copiii care au probleme senzoriale si de concentrare in scopul de a le imbunatati capacitatea de focusare si abilitatile practice.

Terapia ocupationala ofera copiilor metode variate, activitati placute, distractive, pentru a imbogati deprinderile cognitive, fizice si motorii si pentru a spori increderea in sine.

Cu ajutorul terapiei ocupationale, un copil cu probleme in dezvoltare va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

Ionela TUDORASCU, psihoterapeut

Webografie:

http://cnsm.org.ro/documente/manual2.pdf

http://www.parinti.com/MetodeterapeuticeABAPECSlogopedieterapieocupationalaartterapie-articol-1478.html

http://www.scritub.com/gradinita/joc/Jocul-la-copiii-cu-deficiente-14315192324.php

http://asociatiaderzelas.ro/activitati-educative/terapie-prin-educatie/

http://www.sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/terapia-ocupationala_7590

Lasa un raspuns

Realizat si optimizat de ScopTop