Atasament si teoria mintii
Ian 21 2016

Atasament si teoria mintii

Psihiatria, psihopatologia clinica si terapia psihologica au progresat mult in urma dezvoltarii recente a psihopatologiei developmentale, mai ales in marginea teoriei atasamentului si teoriei mintii. Acestea s-au dezvoltat relativ independent in ultimii 30 de ani, dar recent se conecteaza tot mai mult.

Manifestarea psihica denumita teoria mintii (eng. “theory of mind”) consta intr-o capacitate ce se instituie intr-o perioada de timp relativ scurta, in jurul varstei de 3 ani, prin care copilul intuieste, “ghiceste” intentiile altei persoane in cadrul unei situatii date, scanandu-i fata.  Aceasta cunoastere intuitiva, non-verbala, se realizeaza nu doar in ceea ce priveste starea emotiva si orientarea interesului privirii, ci si in ceea ce priveste dorintele, intentiile de actiune si, mai ales, opiniile, evaluarea situatiei date.

1

Teoria atasamentului, sintetizata in lucrarea de referinta a lui Bowlby din 1980  si bazandu-se pe cercetarile experimentale ale lui Ainsworth, a fost expresia directa a rasunetului in psihologia developmentala a etologiei si orientarii evolutioniste. Atasamentul puiului fata de mama e prezent la toate mamiferele si dezvoltat in mod special la om, la care nou-nascutul e prematur iar copilul din primii ani de viata daca nu ar fi protejat de mama, ar muri.  Puternica encefalizare a omului, exceptionala importanta pe care o are in randul relationarilor interpersonale, da atasamentului uman o serie de particularitati. Oricum, fenomenul ramane in esenta biologic si e bazat pe mecanisme cognitive innascute organizate de creierul social. Acestea sunt: capacitatea de recunoastere a fetei umane si a expresivitatii sale, redata mai ales prin intermediul privirii si zambetului;  invatarea modulara treptata a limbajului articulat in paralel cu integrarea schemei corporale si dezvoltarea ulterioara a capacitatii reprezentationale si de operare cu simboluri.

In esenta, atasamentul se dezvolta si se exprima prin urmatoarele secvente: dupa manifestarea si consolidarea privirii atintite si a privirii impartasite cu cea a mamei, in apropierea incheierii primului an de viata, copilul percepe realitatea mamei ca pe un intreg semnificant si specific. De asemenea, reactioneaza cu neplacere la plecarea acesteia, moment urmat imediat de chemarea ei inapoi, neplacerea manifestandu-se si mai intens daca apare o persoana straina. Reintoarcerea mamei il linisteste. Atasamentul se dezvolta intre 1-3 ani, un moment important fiind cel de la 18 luni cand copilul se poate recunoaste in oglinda si poate imita persoane absente. In aceasta perioada se dezvolta o instanta intrapsihica speciala pe care Bowlby a numit-o “internal working model” (modelul intern de lucru). In aceasta instanta intrapsihica, imagoul matern e reprezentat constant, inclusiv in perioada in care mama e absenta. In cazul unui atasament sigur, mama prezenta fizic sau reprezentata asigura un sentiment de protectie, de securitate, faciliteaza investigarea, jocul, relationarea, obtinerea de competente sociale. Progresiv, modelul intern de lucru se largeste, se amplifica si se diferentiaza, prin asimilarea reprezentativa a altor persoane cu care copilul are o relatie constanta si semnificativa.

In cadrul studierii cognitiei sociale au fost urmarite indeaproape fazele recunoasterii fetei umane, atat in general cat si in expresivitatea sa afectiva comunicanta si in trasaturile ce individualizeaza mama, parintii si alte persoane. Cognitivismul a introdus conceptul modular al functionarii psihismului, foarte util in primul rand in intelegerea insusirii limbajului articulat. Studierea etapelor prin care trece privirea sugarului si conjugarea acesteia cu privirea mamei, formarea progresiva a capacitatii de recunoastere de sine si apoi de reprezentare a altora si a reprezentarii de sine, sunt contributii importante ale psihologiei cognitiviste care s-au corelat cu teoria atasamentului si care au condus, mai ales in cadrul studierii autismului, la circumscrierea capacitatii teoriei mintii.

In jurul varstei de doi ani, copiii au o conceptie elementara despre dorinte, sentimente, experiente perceptuale simple. La aceasta varsta inteleg faptul ca oamenii simt, gandesc diferit, au diferite dorinte, asteptari, dar nu sunt capabili sa inteleaga si faptul ca oamenii isi reprezinta mental atat obiectele, cat si dorintele, credintele, emotiile lor. La varsta de 3 ani, copiii inteleg falsitatea sau adevarul credintelor si faptul ca acestea difera de la o persoana la alta, dar au tendinta de a explica propriile actiuni si pe ale celorlalti apeland mai mult la dorinte decat la opinii. La 4 ani, copiii inteleg influenta pe care o au gandurile si sentimentele oamenilor asupra comportamentului acestora, precum si faptul ca uneori oamenii pot avea pareri care nu sunt conforme cu realitatea. Prin teoria mintii, copilul isi da seama daca celalalt il insala in ceea ce priveste starea de fapt, facand-ul sa creda ceva pe care el, copilul, stie din surse prealabile ca este altfel. Această detectare a “falsei credinte” este considerata nucleul capacitatii de inferenta asupra starii mentale a altuia, pe care o reprezinta capacitatea teoriei mintii.

2

Copiii cu autism nu dezvolta, in mod specific aceasta capacitate, desi alte functii cognitive sunt pastrate sau chiar functioneaza exagerat (de exemplu, memorarea mecanica). Se considera ca teoria mintii este un castig evolutiv al psihismului uman, intuirea instantanee a intentiilor si evaluarilor celuilalt in situatie fiind esentiala pentru evaluarea eventualelor colaborari.  Daca subiectul isi da seama ca poate colabora, negociaza si incepe o actiune, comunicand operational cu un altul. Apoi, el trebuie in permanenta sa citeasca mintea celuilalt, pentru a-si coordona actiunea cu a acestuia in cursul diverselor faze ale colaborarii. Aceasta citire intuitiva a gandurilor celuilalt e esentiala pentru a purta un dialog si pentru a negocia colaborarea. Si la fel, pentru a detecta eventualele reticente sau atitudini ostile, care impiedica colaborarea. Capacitatea teoriei mintii, in fazele sale mai evoluate, este esentiala si pentru a induce in eroare pe altii sau pentru a detecta felul in care altii incearca sa insele subiectul. Capacitatea de a-i insela pe altii, care depinde de teoria mintii, este considerata si ea un castig filogenetic, util si functional adaptativ in multe imprejurari.

Copiii care au autism nu au o teorie a mentalului si din cauza aceasta sunt pusi in mare dificultate atunci cand este vorba de intelegerea sentimentelor, dorintelor si opiniilor altor persoane. Noi, oamenii, ne deosebim de obiecte tocmai prin sentimente, ganduri, dorinte, opinii. Daca un copil cu autism nu vede toate aceste particularitati la ceilalti oameni, pentru ei, oamenii nu sunt cu nimic deosebiti de obiecte. Si de aici poate veni si retragerea, aparentul dezinteres fata de ceilalti si problemele de comunicare si interactiune sociala, chiar si la copiii care au limbajul dezvoltat si aparent au toate achizitiile pentru a putea comunica si interactiona adecvat. Aceasta este singura teorie care face legatura intre problemele de socializare si cele cognitive. Aplicabilitatea practica a acestei teorii o constituie tocmai predarea ei copiilor foarte avansati in terapie pentru a-i putea ajuta sa faca si ultimul pas si cel mai greu, pasul de integrare in societate. Acest lucru se realizeaza prin predarea intensiva a starilor mentale prin simple principii. Exemple de principii pentru cateva stari mentale.

  1. Cunoastem ceea ce percepem. O persoana X cunoaste un lucru daca a vazut sau a auzit ceva despre el. O persoana Y nu va cunoaste nimic despre lucrul respectiv daca nu a auzit (e valabil pentru orice simt) nimic despre el. Iar o persoana T poate sti despre lucrul respectiv cu totul altceva, conform propriilor perceptii.
  2. Fiecare persoana are anumite dorinte. Dorintele conduc la actiune. (actiuni de evitare sau de apropiere in functie de dorinte)
  3. Fiecare om isi formeaza o parere despre noi in functie de cum ne purtam in prezenta lui, in functie de ce se aude despre noi, in functie de opiniile lui.

Dificultatea in citirea intentiilor celorlalte persoane ii face pe copiii autisti sa socheze prin lipsa lor de discretie si inocenta sinceritate.

Bibliografie:

  1. Lazarescu M., Atasamentul si teoria mintii in psihoterapia si psihopatologia schizofreniei, Clinica Psihiatrica Timisoara
  2. Baron-Cohen, S.et al. Cognition 1, 37-46 (1985), PubMed

Violeta MIHALASCU, Psiholog clinician si psihoterapeut in terapie cognitiv-comportamentala, terapeut si coordonator ABA.

 

Lasa un raspuns