Deficientele diagnosticarii in sistemul medical actual si in cadrul comisiilor de specialitate
Ian 13 2016

Deficientele diagnosticarii in sistemul medical actual si in cadrul comisiilor de specialitate

Ce va ingrijoreaza? Ati mai facut evaluari? Ce teste i s-au aplicat? Ce diagnostic i s-a stabilit? La ce varsta ati observat primele semne? Cui v-ati adresat? Catre cine v-au indrumat? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile pe care le adresez atunci cand incep evaluarea unui pitic. Pe baza raspunsurilor primite concluzionez ca parintii nu stiu de unde si cu ce sa inceapa.

1a

Din momentul in care sesizeaza anumite dificultati ale copilului si pana in momentul in care este stabilit diagnosticul, familia traverseaza o perioada debusolanta care poate avea urmari traumatizante. Acceptarea diagnosticului este rezultatul unei inlantuiri de stari si ganduri: stare de soc, plans, furie, negare, analiza si rationalizare. Dupa ce au acceptat, intr-o oarecare masura diagnosticul, ii asteapta un drum presarat cu multa nesiguranta: ce interventie este potrivita?, cu cine incepem sa lucram?, oare este specialist?, de unde facem rost de fonduri pentru a putea sa-i asiguram interventia? s.a.m.d.

Din cauza organizarii usor deficitare uneori sau a lacunelor de comunicare dintre specialisti alteori este nevoie de comunicare si colaborare permanenta intre specialisti pentru a evita instalarea incertitudinii in procesul terapeutic, aspecte ce trebuie evitate cat mai mult. Din cauza faptului ca timpul este dusmanul numarul unu atunci cand vorbim despre autism, cu cat se pierde mai mult timp, cu atat scad sansele de recuperare si integrare a copilului.

Nu cu foarte mult timp in urma, diagnosticul de autism era amanat pana la varsta de 3 ani pe motivul particularitatilor diferite de dezvoltare si confundarea unor caracteristici normale ale evolutiei copilului cu unele semne caracteristice autismului. In urma aparitiei a cat mai multe cazuri de autism, s-au promovat diagnosticarea timpurie si interventia terapeutica, motiv pentru care foarte multi parinti vin la evaluari cu copii cu varste cuprinse intre 1 an si 3 ani .

In prezent, nu exista teste medicale prin intermediul carora sa se poata diagnostica autismul, pur si simplu. Specialistii vor aplica in cazul unei persoane suspecte de autism diverse instrumente psihologice de diagnosticare si vor face multiple investigatii medicale atat pentru confirmarea conditiei dar si pentru excluderea prezentei altor afectiuni. 

Screening-ul dezvoltat de Ministerul Sanatatii ( http://www.helpautism.ro/images/doc/Screening%20Ministerul%20Sanatatii.pdf ) ofera parintelui sansa de a identifica acele simptome ce pot determina riscul de aparitie al tulburarii din spectrul autist la copil. Recomandam parintilor cu copii intre 1 si 3 ani care au intrebari cu privire la evolutia copilului lor, sa apeleze la acest instrument sau sa se adreseze medicului de familie.

2a

In cele mai multe cazuri, parintii sunt cei care observa faptul ca micutul lor prezinta comportamente neobisnuite, comparativ cu ceilalti copii de aceasi varsta. Aceste ingrijorari sunt spuse sau observate si in cabinetul medicului pediatru care examineaza lunar copilul, acesta fiind in masura sa aplice testul de screening si sa-i indrume pe parinti catre un control de specialitate.

Diagnosticarea se face de catre o echipa multidisciplinara: medic neuropsihiatru specializat pe pediatrie, psiholog clinician, logoped, psihopedagog, psihoterapeut, kinetoterapeut.

Rolul testelor de diagnostic si a evaluarii clinice este de a ajuta la stabilirea naturii, localizarii si tipurilor de deficiente prezente la persoanele care sufera de tulburari din spectrul autismului. Diagnosticul autismului include un proces complex.

Urmatorul pas este incadrarea micutului in gradul de handicap si eliberarea acestui certificat pentru ca ii ofera familiei un mic sprijin financiar. Pentru ca o persoana sa fie incadrata intr-un grad de handicap trebuie sa treaca prin mai multe etape de evaluare si sa intruneasca mai multe criterii medico-psiho-sociale, care sa ateste deficientele motorii ori senzoriale care-l fac inapt din punct de vedere fizic sau psihic.

Problema apare in cazul copiilor cu autism care au un IQ mare, dar care nu sunt independenti, ei avand nevoie de asistent personal pentru a putea face fata programului si solicitarilor zilnice. Asupra acestei categorii este necesar sa se revina si sa se faca o reincadrare tinandu-se cont de particularitatile diagnosticului de autism.

Adriana BALSANU, psihoterapeut

 

Lasa un raspuns